Ies în stradă - Adrian Păunescu
Adăugat de: ALapis

Eu nu mai pot, vrea cineva să creadă
că nu mai pot, că-mi este prea deajuns?
Aştept tăcut o vorbă de răspuns
şi-n iarna asta voi ieşi în stradă.

Sunt om, nu sunt o parte de cireadă,
voi nu vedeţi și voi unde-am ajuns?
Cu ultimul ulei de soia uns
în iarna asta voi ieşi în stradă.

Eu sunt un laş, de remuşcări pătruns,
sunt hahalera care vrea să vadă
cu toate vorbele fără răspuns
în care de cenzură voi fi tuns.

În iarna asta voi ieşi în stradă.
De ce? S-ajut la strânsul de zăpadă.

17 decembrie 1987

Poezii cenzurate



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.