Pedeapsa mea va fi uitarea, îngenuncheat ți-o pregătesc,
Va fi suprema mea jignire,față de tine, adorato,
Silit să îmi retrag iubirea ce zi de zi ți-am acordat-o,
Îți voi plăti și aroganța și tot capriciul tău prostesc.
Mă pregătesc de lupta surdă, ce eu cu mine o voi da,
Nu pot să mă comport cu tine, de parcă nu ai nici o vină,
Când tu te joci de-a viața noastră și-o calci în tălpi ca o străină,
Cel mai cumplit o să te doară când va veni uitarea mea.
Cu capu-n pumni, croiesc proiecte și uit instantaneu proiecte,
Mă otrăvește amintirea și mor cu fiecare doză,
Acum, probabil, despărțirea îți pare o paranteză roză
Și toate-aceste insistențe tu le califici ca abjecte.
Eu dau poruncă minții mele să uite-aceste subiecte,
Dar, vai, tu-mi ești zidită-n creier, neiertător ca o nevroză.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu