Infracțiunea de a fi - Adrian Păunescu
Adăugat de: viorel tgv.

Pătrunde în ființa mea
Seducția de-a exista,
Resimt adânc, până-n copii,
Infracțiunea de a fi.

Cum nașterea e un blestem,
Că aș reînvia mă tem,
Sunt obligat să gust, prea trist,
Infracțiunea că exist.

Și tot ce fac, reiau cumva,
În remușcarea de-a spera,
Și e un ultim chilipir
Infracțiunea că respir.

Naiv cum sunt și fără rost,
Considerat, de proști, mai prost,
Suport, la modul dușmănesc,
Infracțiunea că iubesc.

Deși orgoliul masculin
Îmi pune taxă pe destin,
Dând zestrei mele cenușii,
Infracțiunea de-a gândi.

În râvna dulcelui delict
De-a depăși negoțul strict,
Eu port, in ciuda tuturor,
Infracțiunea că mi-e dor.

În vina că mai am instinct,
Nici nu trădez și nici nu mint,
N-am insolența să-mi retrag
Infracțiunea că mi-e drag.

Sunt veșnicul provincial
Și-aici, la voi, în carnaval,
Mai țip, mai latru, mai îngân
Infracțiunea că-s român.

E dreptul meu, furat mereu,
Credința mea în Dumnezeu
Și port și-n ultimul atom
Infracțiunea de-a fi om.

Dar, mai ales, am înțeles
Acest exces, acest eres,
Că-n tot ce mi s-a întâmplat
A fi e marele păcat.

Sunt gata pentru a plăti!
Și, ca pe-un tragic alibi,
Comit, în fiecare zi,
Infracțiunea de a fi.

29 noiembrie 1996,
București
(Infracțiunea de a fi, 1996)



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.