Pământul te resoarbe și viermii nu te cruță,
Distanța se mărește între mata și noi
Și, totuși, pentru șansa întoarcerii-napoi,
Înhamă caii, tată, și pune-i la căruță.
Furnici îți poartă lutul și-n nopți auzi un greier,
Te doare cimitirul în care te-am lăsat,
Cu umbra te apasă întregul nostru sat,
Înhamă caii, tată, aici, la mine-n creier.
Din cimitir, probabil, te-ai dus pe front, departe,
Pământ cu arma-n mână, de-a pururi, la hotar,
Stafie credincioasă și jertfă în zadar,
Artilerist de umbră al luptelor deșarte,
Acum, când flori și stele pe crucea ta tresar,
Înhamă caii, tată, și mână-i peste moarte.
6 februarie 2004
(Ninsoarea de adio, 2005)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.