Îmi trăiesc nevrozele de-a rândul,
Mă complac în fiece prăpăd,
Mă gândesc mereu la ce nu văd,
Cel mai greu de stăpânit e gândul.
Chipul tău în mintea mea purtându-l,
Cu iluzii moarte mă îmbăt,
Nu te pot aduce îndărăt,
Între noi s-a așezat pământul.
Doamne, ia-mi, pe restul vieții, gândul.
(Meserie mizerabilă sufletul, 2000)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.