Distrus, dezamăgit, calomniat;
Ciumatul preferat al ţârii mele,
Mă-ntorc plângând cu faţa către stele
Şi totuşi nu-nţeleg ce s-a-ntâmplat.
Sunt mecanisme care ne jertfesc
Îngenuchem, din când în când, de milă,
Dar toată-această pagină umilă
Transportă-n ea ceva neomenesc.
Nu am trăit egal şi fără greş,
Sunt vinovat şi eu, ca fiecare,
Dar m-a purtat o bucurie mare
La uşa tuturora să fiu preş.
Şi-acum, când în mizerie tresar
C-am suportat să ştergeţi mii de ghete,
Mă ţineţi în minciuni şi în anchete
Şi mă-ntrebaţi de ce-s aşa murdar.
Şi, totuşi, ţara mea, rămân al tău,
Şi de m-aş naşte mâine încă-o dată
La fel aş fi, mulţimi să mă străbată,
Chiar preş murdar să-ţi fiu, de nu, mai rău.
Bucureşti, 12/13 decembrie 1985
Poezii cenzurate
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.