Învinsă, te întorci la tine-acasă,
În satul tău, în care crezi că eu
Ți-am construit figură scandaloasă
Cu căutarea și cu dorul meu.
Aș vrea să-ți spun că lumea nu e proastă
Si ține minte fără de perdea,
Că tu dorești de mult să fii nevastă
Și ești bârfită dinaintea mea.
E lesne să găsesti un nume mare
Și după el să te ascunzi acum,
Eu, cu instinctul meu de răzbunare,
Am să te las mătușilor din drum.
Prea mă jignește-ncrederea stupidă
A ta, că eu aș fi cu capu-n nori,
Chiar dacă-am fost, mă-ntorc din piramidă,
Mersi c-ai reușit să mă cobori.
Un popă-iad, mințind pe bani în zonă
Le-a spus și alor tăi câte ceva,
Madonul cu instincte de madonă
Te-a zăpăcit că nu sunt soarta ta.
Tot ce se poate, Tragică Prințesă,
Să mergi la vrăjitori și falșii popi
Și coafeza ta să-ți dea o lesă,
Într-un taxi rusesc să te îngropi.
Învinsă și târând niște boccele,
Ca sub un greu, apăsător păcat,
Te-ntorci, de sub poveri de suflet grele,
În satul tău, cu trup și capul plecat.
Așa străină, trista mea cea dragă,
Așa comună, între-ai tăi revii,
Încât, deodată, trupul meu se roagă
Să nu se mai găsească printre vii.
Învinsă, te întorci la tine-acasă
Și nu-ți mai afli locul pe cuprins,
Iubirea noastră, totuși, te apasă
Și eu, învinso, te salut, învins.
Și nu ca să fac dragoste cu tine,
Și nu ca să te-arunc într-un razboi,
Ci fiindcă vreau să știu și eu, în fine,
Ce s-a-ntâmplat, într-adevăr, cu noi.
Nu te mai caut, dar aș vrea odată,
Să ne-ntâlnim, învinși, la post-restant,
Într-o ireversibilă erată
A unui tren ce merge spre neant.
Vreau să te-aud, în niște clipe stranii,
Cum ai să-mi faci, ferindu-ți triștii ochi,
De frica morții, niște spovedanii,
Ca să te poți desface din deochi.
De azi, Domniță, merge fiecare,
Oriunde vrea, în margini sau în miez,
Numai că-aici, din când în când, se moare,
Și eu n-am dreptul nici să te salvez.
19 Ianuarie 2003
("Din doi în doi", 2003)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.