Tu mi-ai jurat la Monumentul Ciumii,
Să mori cu mine când va fi să mor,
Și eu am spus aceasta tuturor
Și te-am și înălțat în ochii lumii.
Și ți-am răspuns că vorbele deșarte
Nu pot unii pe cei ce se iubesc
Și că-i destinul nostru omenesc
Să aibă fiecare câte-o moarte.
Dar astăzi, când s-a-ntors să mă consume
Reproșul tău absurd că ne iubim,
Dar nu legal, formal și legitim,
Eu merg la Monumentul Tristei Ciume.
Și îl intreb, cu vocea mea postumă,
De nu cumva și dragostea e ciumă.
(Liber să sufăr, 2003)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.