Şi va veni o vreme, când toate se vor spune
Şi ce-i banalitate, va deveni minune,
Şi va urca iubirea la rangul ei cel mare
Şi am să vin la tine, să cad de pe picioare.
Şi ca să-mi fie bine, eu cred că e mai lesne,
Să fiu copac în lume, să port pământ pe glezne
Şi încă de cu toamnă, de toamna ce-o să vină
Să pot intra sub iarbă, să capăt rădăcină...
Şi când se lasă noaptea pe noi ca o arsură
Cu florile nebune, să te sărut pe gură...
Tu însuţi mă vei pune pe foc, cum se cuvine
Dar când voi arde-n sobă, voi fi din nou cu tine.
Şi n-ai să ştii, probabil, prin crivăţul de sânge,
De ce se uită focul în ochii tăi..şi plânge...
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Intr-adevar , e o poezie superba! Toate poeziile lui Paunescu sunt minunate.
Cum a reusit el sa fie "altul" de fiecare data :)...
Adina Speranta
marţi, 21 iulie 2015
superba..............
multumesc din suflet,Adina!
sant poezii pe care nu le stiu ....
multumesc poetii-nostri...!
cu pretuire!
danab
marţi, 21 iulie 2015