Larmă de-nceput și sfârșit de lume,
Noapte de coșmar, după multe drumuri,
Ca să mă trezesc, dintr-odată, singur,
Liber să sufăr.
Ce nărav urât e obișnuința,
Poate că și noi ne stingeam trăind-o,
Când, deodată, tu ai plecat departe,
Neagră Regină.
Nu mai are gust pâinea de pe masă,
Viața mea e-acum lungă insomnie,
Vai, am devenit, pe neobservate,
Propria-mi umbră.
Bestial urăsc forfota modernă
Și acest oraș care te ascunde,
Cum ai învățat cinica reţetă
Ce mă omoară?
Dac-am umilit, umilit sunt astăzi,
Bucuros că pot trăi umilința,
Cea în care stă, pentru Înviere,
Dragostea, Doamne.
Liber am rămas să le am pe toate,
Însă condamnat să nu gust niciuna,
Fără nici măcar o-ntrebuințare,
Liber să sufăr.
(Liber să sufăr, 2003)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.