Ce faci și ce mai faci și ce se-ntîmplă
Cu tine, cea de gura mea născută?
În dragoste ești liniștita plută
Ce cară-n cer a mea arzîndă tîmplă.
Tu rîzi și plîngi și rîzi de-mpreunare
Și nu sunt eu cu tine ci e luna
Și totuși vor dura întotdeauna
Aceste regăsiri atît de rare.
Desigur, tu mă știi și ca osîndă
Și ca eliberare; și de-aceea
Te văd și eu, fiind nu doar femeia
Ci și o fiară dulce-tremurîndă.
Îngenuncheați sub lume, împreună,
Ca două cruci sudate de furtună.
(Repetabila povară, 1974)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.