Dacă te-aș fi iubit, te iubeam și acum,
Așa că mă îndoiesc de ce-a fost altădată,
Altădată, cândva, într-o vreme uitată,
Într-o vreme de foc, cu relicve de fum.
În prisosul postum, deficitul antum,
Îndeobște așa vine nota de plată,
Dar eu te-am și uitat, nici un semn nu se-arată
C-aș dori să mai fac pân-la tine un drum.
Iar când vreau, în memoria mea, să te văd,
Să te pot dărui, amintire, luminii,
Nu aș vrea să te mint, dar e lipsă de linii
Și în creierul meu, ca-ntr-un hard, e prăpăd.
Nici abstract n-aș putea să te-aduc îndărăt,
Și emit, nu imagini, acum, ci opinii.
4 ianuarie 2004
(Logica avalanșei, 2005)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.