Mă simt atât de singur pe lume că mi-e frig.
La colțurile casei e vânt, și este ploaie,
Ce nici nu pot a crede îmi pare că așa e
Pe propria mea mamă ca pe-un străin o simt.
Spinarea singuratic și trist mi se-ncovoaie,
Simt ape nămoloase care-au pătruns prin dig,
Pierd în singurătate tot ce-n comun câștig,
Ce singur sunt în lume și singur în odaie.
Să spun că sunt într-altfel doar fiindcă sunt deștept
Sau c-am urmat întruna un ideal și-o țintă?
Un om atât de singur nu poate nici să mintă,
De ce m-aș ține mare, drumeț de drum prea drept?
Mă uit ca-n ochiul rece al lumii în oglindă,
Nu am copii și semeni, nu știu să mai aștept.
(Manifest pentru mileniul trei, ediția 1984)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.