Mai vino tu, în nu știu care noapte,
Cenușă peste pleoape să te-așezi
Și nucile, cu fiecare miez,
Să ceară picături de vin, prin șoapte.
Mai vino tu cu-n braț de lemne ude
Să faci un mare foc în șemineu,
Să plîngi în flăcări lîngă trupul meu
Și în pereți să-ntrebi ce se aude.
Mai vino tu, mai vino de departe,
Din zarea unui bocet anonim,
Prin lăcrimarea ce o regăsim
Să-mi cazi, să-ți cad pe față ca o carte.
20 noiembrie 1987
(Sînt un om liber, 1989)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.