Melci între noi - Adrian Păunescu
Adăugat de: viorel tgv.

Mă mai încearcă noaptea la fereastră
Și vîntul se răzbună pe zăvor,
Aici vom îngropa iubirea noastră
La rînd și ea cu toți acei ce mor.

Și-o să ne cadă peste pleoape ploaie
Și lacrimile se vor confisca,
Dar vezi că toată ploaia azi a ta e
Așa cum pînă ieri a fost a mea.

Tu plîngi din turnuri și din catedrale
Și în potopuri stranii te răzbuni
Și piersica întruchipări tale
Îmi cere ochii treji și dinții buni.

Am să te mușc neiertator, de moarte
În toiul ploii ce mi te-a promis
Și-ți voi transcrie sîngele în carte
La beregata piersicii din vis.

Dar nu, rămîi acolo unde nu e
Decît raport normal, decît atît,
Și unde melcul mult mai grabnic suie
Ca bietul vostru gînd abia tîrît.

Și melcii din gradină, după ploaie
Încep să urce umezi, suspiciosi,
Precum și firea ta se încovoaie
Și inima într-un fetiș ți-o coși.

Zăvorul simte vîntul de afară,
Eu nu mai sînt, am obosit de tot
Și am uitat cum poate să mă doară
Și am uitat aproape tot ce pot.

Sînt niste lacrimi mari peste umbrele,
Eu cad în calea lor, cum și tu cazi,
Prin lacrimile tale si-ale mele
Or să ne urce melcii pe obraz.

11/12 aprilie 1987
(Viața mea e un roman, 1987)



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.