Și plouă ca o mie de lentile
pe toate-aceste așezări umile
ce strălucesc, de ploaie încărcate,
cu totul altfel ca-n realitate.
Ce fel de carnaval ofera plânsul,
ce bal mascat cu dioptrii într-însul,
și nici un fel de amănunt nu scapă
de arta picăturilor de apă.
O cruce-n pirostrie se îndoaie
de-atât răsfăț al spicelor de ploaie,
garoafa pare-un mic proiect de bâtă,
iar tu, frumoasa mea, devii urâtă.
Prin ploaia ca o mie de lentile
cresc toate-aceste așezări umile,
biserica în ceruri parcă scapă
pe un tălpici de rază și de apă.
vol. Sunt un om liber (26 august 1988)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.