Nimeni nu e singur pe pământ,
Cineva în grija lui îl are,
Nici cei singuri-singuri nu mai sunt
Dacă are umbră fiecare.
Singur stai în casă și gândești
Că ești singur fără mântuire,
Dar în pragul casei părintești
Se aude-un greierat subțire.
O scrisoare îți foșnește-n mâini,
Un poștaș la ușa ta mai bate,
Latră-n depărtare niște câini,
N-ai să mai cunoști singurătate.
Asta este boala cea mai grea,
Dar de ea instantaneu se scapă,
Când în plânsă sete, cineva
Îți aduce un pahar cu apă.
Umbre jos și norii sus, pe cer,
Cai păscând și soarele în scapat,
Om stingher în drum spre om stingher,
Nimeni nu e singur pân'la capăt.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.