Norul de lacrimi - Adrian Păunescu
Adăugat de: viorel tgv.

Ce greu mi-este mie, dar ție ce greu!
O negură-i lumea sporită mereu,
Cînd urcă pămîntul în oase la zeu
Și norul de lacrimi pe sufletul meu,

Te simt sufocîndu-te-n strîmbul concert
De lucruri cu care te-alung și dezmierd
Și totul ți-i tulbure, searbăd, incert,
Nu ierți ce eu însumi nu pot să mă iert.

Ți-aduc nefirescul și-ți spun că-i firesc,
Sînt toate zdrobite de-un biet interes
Și multe sînt altfel de cum le găsesc,
Dar știu adevarul cumplit: te iubesc.

Și oricare mari întrebări ar veni,
În oricare viață, în oricare zi,
Tu trebuie totuși să uiți și să știi
Că și-n contra ciumei eu tot te-aș iubi.

Pe noi ne despart și azur și măcel
Și viața și moartea în noi sînt la fel,
Rămîi, peste cruntele vieții-ndoieli,
Femeie de taină, nu stea cu inel.

Iubito, să știi dar s-ascunzi tuturor
Că eu în aproape și trist viitor
Simt, iată, că sîngele-mi pică-n decor
Și-i timpul sub nuntă cerească să mor.

Afară frumos e, în noi e urît,
Eu pînă la rana-mi din piept m-am tîrît
Și-o simt ca pe-un ultim izvor doborît,
Beau inima mea. Mă-nnorez și atît.

(Totuși, iubirea, 1983)



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc, domnule Viorel!
Adina Speranta
sâmbătă, 05 octombrie 2019