Nu cheltui tristeţea prea curând
şi nu te sătura de suferinţă,
nu mai petrece zilele plângând,
că o să ai, de toate, trebuinţă.
Păstrează ochii tăi împărăteşti
pentru durerea care o să vină,
nu te grăbi, iubito, să boceşti
cât, încă, avem dreptul la lumină.
Oricum, tot va veni o noapte rea,
e fără sens a o trăi din vreme,
nu-i bine să cobeşti, iubita mea,
căci lacrimile lacrimi ştiu să cheme.
Antrenamentul nu e necesar,
tristeţea e o muzică spontană
şi a o provoca e imprudent
pe drumul dintre rană şi icoană.
Şi, totuşi, tu ar trebui să ştii
această veste dintre rău şi bine
că te iubesc de noapte şi de zi,
şi-n somn, şi-n moarte, nu pot fără tine.
Aşa că lasă nopţile din gând
şi nu râvni un vesel loc în turmă,
nu cheltui tristeţea prea curând,
păstreaz-o pentru clipa mea din urmă.
Adrian Păunescu
("Meserie mizerabilă, sufletul", 2000)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.