Noi pe-aici c-un fel de nuntă,
Eu - înfrânt şi tu înfrântă,
Stai acasă, nu te deranja,
E-o afacere măruntă,
O-ngropare sau o nuntă,
Nu cumva să vii la nunta ta.
Ce paradox, o nuntă fără de mireasă,
Aceasta e cea mai ciudată zi,
Suntem prezenţi, ce atmosferă e în casă,
Doar tu nu eşti şi nici nu vei veni.
Întreabă toţi: „Dar cine e femeia?",
Aşa ceva până acum nu s-a văzut,
Nici eu, de fapt, nu-mi amintesc cine-i aceea,
Probabil, e-o himeră din trecut.
În grupuri mici, mesenii noştri se distrează
Şi sunt şi nişte peţitori călări,
În zori de zi, întreaga nuntă este trează,
La moartea celor două lumânări.
Cu ton scăzut, orchestra cântă pentru nuntă,
Perechi dansează şlagăre străvechi,
Doar naşii tac şi toţi nuntaşii se încruntă,
Ne consolăm şi noi, cei neperechi.
Eu nu mai ştiu, e viaţă sau e moarte,
În ochi am lacrimi sau ninsori subţiri,
Mireasa nu-i şi, uite, plec şi eu departe,
De la nebuna nuntă fără miri.
Să nu mai vii, chiar dacă tu ai fost mireasa,
Profetic se-aude-un glas:
Să fim atenţi să nu se strângă masa,
Căci după nuntă vine parastas.
Adrian Păunescu
(„Suntem pe mâna unor nebuni”, 2004)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.