Rănit mă-ntorc, din luptele pentru dreptate,
La ușa ta blocată de zăpezi,
Atît te rog, deschide să mă vezi,
Sînt obosit, femeie, sînt obosit de toate.
Eram heraldul lumii și ei mi-au dat corvezi,
Puteam cu universul în trîmbiți a mă bate,
Din ochi îmi pică țurțuri, am mîinile-nghețate,
De ce să mai faci focul, de ce să mă veghezi?
Mi se usucă limba în gură cînd vorbesc,
Și creierii atîrnă de frigul care doare,
Înstrăinat în gheață, în foc și-n disperare,
La ușa ta par omul zăpezii, nefiresc,
Simt că-mi îngheață rana din luptele anterioare
Și-abia mai pot simți că încă te iubesc.
(Manifest pentru sănătatea pămîntului, 1980)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.