Și mi-e amar ca într-o nucă verde
Și nu stiu ce e coajă, ce e miez,
Pe un relief de brumă luminez
Și n-am ce dobândi, și n-am ce pierde.
Și mi-e amar cum nu se poate spune
În acest templu mic și trist de iod,
Și mi-e amar în cel din urmă mod,
Ce tristă îmi devii, amărăciune.
Prin ramuri desfrunzite cântă cuci
Și e în toate dor nebun de ducă,
Lumina fără margini mă usucă...
Și tu, pe care căi ai s-o apuci?
Și mi-e amar când liniștea năucă
Pe toți vă cheamă la cules de nuci.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.