Ce unghii avem și ce taină în ochi,
Și în jur stă mirosul de sare jilavă,
Mirosul de solniță pe care a nins,
Mirosul dospit de otravă.
Și astăzi, abia, cînd noi doi ne cunoaștem
De-o eternitate și chiar de mai mult,
Pun mâna pe umerii tăi ca pe o cruce,
Pierzându-te parcă te văd și te ascult.
Nu-s șanțuri acestea din jurul odăii,
Ci gropile pentru puieți,
Să mergem afară prin ploaie, să punem
Peceți ale noilor vieți.
Și unde am fost, și-am săpat, și am plâns,
A doua lumină eu nu am găsit-o.
Așază-mi lumina pe creștet
Și mâna pe umăr, iubito!
În lumea cu târfe și cu accidente,
Eu astăzi pe tine te am.
Iubita mea pură, suavă mireasă,
De mult tăinuitul meu ham.
Afară e ploaie și nu te mai văd,
Și urlă greșitul altoi,
Prin pomii sălbatici ce-mprejmuie casa
În care stau: focul, o taină și noi.
(Repetabila povară, 1974)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.