Această peșteră nimic nu zice,
Îngheață progresiv și-a cer miroase,
Nu mai avem în trupuri, astăzi, oase,
Ci gheață, sare și mixturi complice.
Să ne iubim în peștera sărată,
Cu-atît mai fascinantă, mai intimă,
Cu cît din clipă-n clipă se comprimă,
Și-o vom avea, curînd, pe umeri toată.
E un Pompei de sare și de chiciuri,
Adună-te la pieptul meu, iubito,
Lumea de sus, pe care-am părăsit-o,
Mai are încă poduri și prichiciuri.
Nu mai e aer; sarea vom privi-o.
Respiră-mă. Te mai respir. Adio.
(Repetabila povară, 1974)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.