Cu tristețe mă închin
La tot genul feminin,
Scriu scrisori
Să nu mori,
Să ne mai găsim.
Un cerșetor și o prințesă;
Și pentru toți e prea târziu
Și n-am adresă, n-ai adresă
Și nu știu unde să-ți mai scriu.
Poștașii dorm și ei, cu lumea,
Visând un marș cu bune vești,
Dar vor purta deșertăciunea
Că eu mai sunt și tu mai ești.
Prin toți poștaşii, dimineață,
Am să-ți trimit ce nu mai vrei,
Pe toate-adresele din viață,
Acolo unde stau femei.
Am să trimit scrisori la toate,
C-așa e neamul omenesc,
Să te găsesc nu se mai poate,
Dar, de iubit, te mai iubesc.
Și uite, nimeni nu mai vine,
Mă-mbrac și plec din loc în loc
Să-ntreb fără sfârșit de tine,
Ca un poștaș fără noroc.
Și am să-ți bat încet cu plânsu-ți,
La ușa ta de pe pământ,
Să mă aduc pe mine însumi,
Talonul pensiei ce sunt.
19/20 octombrie 1985
(Locuri commune, 1986)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Astept cu o sete nebuna aceste poezii ale marelul PAUNESCU!
Multumesc Viorel TGV
oana
joi, 03 ianuarie 2019