De-atâta lumină în ochi, îmi e greu,
Privește în mine prin ei Dumnezeu.
În lumea marcată de drame și farse,
De-atâta lumină, am genele arse.
Și-n largul luminii, în care toți mirii-s,
Port umbra de flăcări a propriului iris.
Când seara se năruie, violacee,
Mai moțăie lumea la mine-n cornee.
Și miezul de noapte, când vine aproape,
Cenușa luminii îmi cade pe pleoape.
În van, aș minții că am ochi de ateu,
Se uită în mine prin ei Dumnezeu.
21 februarie 2004
(Muguri pe ruguri, 2005)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.