Mai vine totuşi liniştea ,mai vine,
Din ochii noştri mai răsare luna,
Iubita mea , ce bine mi-e cu tine,
Incomparabilă ca-ntotdeauna.
Şi te-am tărăt prin fracţii ordinare
Şi te-am supus concursurilor rele
Şi uite, rana ta din nou mă doare,
Iubită a neliniştilor mele.
Din care munte , de pe care creste
Eu te-am cules din rădăcină ,toată,
Că podul palmei , ars , şi azi, îmi este ,
De strămutarea ta înrourată.
Adeveresc iubirea cu durere,
Pe lacrimi sprijin tălpile în oră
Când mă ridic la tine spre a-ţi cere
Să mă păzeşti de ochii tuturora.
Îţi meriţi iar şi iar cu-ndurerare
Mai vechiul gând ce iaraşi se-nfiripă,
Porecla ta de Carmen Seculare
Că nu poţi fi un cântec de o clipă.
Şi dac-ai fi murit de umilinţă
Te-aş fi legat din nou din lut cu plânsul
Să-mi fii femeie şi să-mi fii credinţă,
Mai credincioasă mie ca eu însumi.
3/4 februarie 1986
(Locuri comune,1986)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Avand atatea iubite poetul a privit si descris iubirea din toate unghiurile.
Frumoasa si spontana poezie,ca tot ce a scris Adrian Paunescu.
SAlecsandru
luni, 17 august 2015
Tu ști, eu am avut site-ul asta cu ce spui tu, dar nu mai pot intra, îmi dă eroare.
Off ,asta e, e bine ca ai tu cartea
ALapis
luni, 17 august 2015
Sau din cartea "Cele mai frumoase poezii de dragoste " de Adrian Paunescu ...
Multumesc pentru lectura,Aurel.
Adina Speranta
luni, 17 august 2015
Mulțumesc, Adina, cred că e din volumul Cartea Carților, poezii negăsite pe net.
ALapis
luni, 17 august 2015