Ochii mei ce lacrimi calde lasă,
La răspântii verzi de foc postum,
În fântâni ce murmură în drum
Când revăd câmpia de acasă.
Trec bătrâni prin sat și nu le pasă
Cât de singuri au rămas acum
Și că osul lor e-aproape scrum
Dacă umbre vin la ei la masă.
Trec bătrâni încolo și încoace,
Printr-un sat ce-a fost și-al meu, cândva,
Cocoșați de-atâta vreme rea,
Umbre-n umbra curților sărace,
Dar lumină-n creier mi se face,
Bătrânețea lor e și a mea.
14 iulie 2004
(De mamă și de foaie verde, 2006)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.