Mâncau elegant, în restaurant,
Însă noi, însă noi vom plăti
Întregul decont al marelui front,
Va veni, a venit acea zi.
N-avem apă în țevi, nici căldură-n odăi,
Anii vin minunați și-apoi sunt tot mai răi,
Noi, pe-aici, pe pământ, prinși de noile chingi,
Mai mințim că-i frumos și mai spunem lozinci.
Tot ce e, n-a mai fost, ce va fi s-a pornit,
Tot ce e, e cum e, dar mai mult e cumplit,
Și ce vise aveam, în proiectul faimos,
Visteria e goală, de sus până jos.
Pe planetă, apar mafioți și irozi
Și se stă insistent la puternice cozi,
Despre zahăr, ulei, despre carne - nimic
Iar pe străzi sunt recolte de lozuri în plic.
Ce-am făcut - e făcut, ce va fi - să vedem,
Cum să trecem întregi al crizei blestem,
Într-un vechi și uzat și stupid tomberon,
Vom pleca la gunoi, protestând monoton.
Moara lumii s-a frânt și-a ucis pe morar,
Nici făină nu e, numai propriul ei var,
Nici o milă, pe-aici, doar impozite noi
Și soldați, care merg, de copii, la război.
Somn ușor, somn ușor, somn ușor, somn ușor,
Tuturor, tuturor, tuturor, tuturor,
Să-nvățăm doar atât, dacă are vreun rost,
Un adio frumos pentru tot ce a fost.
Decembrie 1983, Breaza,
un cântec din Cenaclul „Flacăra“,
interzis după lansare
(Infracțiunea de a fi, 1996)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.