Și mâna stângă-mi ia deodată foc
Când trenul pleacă-n noapte, de pe șine,
Cu umbre care cad să se închine.
De mine-și bate insomnia joc.
Când consistență nu mai au deloc,
Într-un oraș străin, femei străine,
La semafoare, parcă mi-e mai bine,
Când văd culori schimbându-se pe loc.
Deodată, talpa de pământ se ține
Și nu mai pot înainta deloc,
La moarte prin cădere mă provoc,
Ce frig îmi e pe lume fără tine.
Și mă complac, în lipsa de noroc
Și mă deprimă lipsa de rușine.
25 Ianuarie 2003
("Din doi în doi", 2003)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.