Suflarea ta - Adrian Păunescu
Adăugat de: viorel tgv.

Te du, te du,
Drum bun, drum bun,
Eu nu, eu nu
Ştiu ce să-ţi spun.

Suflarea ta aici o să rămână
O simt venind din plantele ce trec,
Se-apleacă din fântână în fântână
Să mai salveze luna de înec.

Necunoscută fără de prihană
Sau prihănită de-un întreg pământ,
Alergi ca un cuţit din rană-n rană
Şi-ntr-una dintre ele însumi sunt.

Pe harta de lumină şi-ntuneric
A serii noastre, te mai simt cum arzi,
Şi bufniţe cu ochi aprins şi sferic
Ne fac pe toţi mai trişti, mai revanşarzi.

Fântânile îţi poartă silueta,
Te duci spre-adâncul locului comun,
Bezmetic te-nvârteşte-n cerc planeta
Şi nici nu ştiu ce vorbe să-ţi mai spun.

Eu nici plecarea ta n-o voi privi-o,
Tu te grăbeşti un ultim tren să prinzi,
Intraductibil îţi rostesc adio
Şi gura mea e plină de colinzi.

Şi-astfel, cum nu-ţi cunosc nici rădăcina,
Ca viezurele fugi în adăpost,
Te-apasă-n templul tău banal lumina
Şi nimeni n-o să ştie cine-ai fost.

Adrian Păunescu
("Locuri comune", 1986)



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.