Tropa trop prin oraș
Șchiopătatul galop
Un țăran și doi cai,
Tropa, trop.
Port în trup o povară de oase
Și în minte – un pod de idei,
Dar pe gînd și pe mîini și pe sînge
Duc stigmatul părinților mei.
Stau la geam în orașul cel mare
Și aud o căruță cu cai
Unu-i alb, altu-i negru și-mi pare
Că ei sînt, unul – iad, altul – rai.
Dar țăranul acela, ce-i mînă,
Prin mașini descurcîndu-se greu,
Dumnezeule, parcă e tata,
Căruțașul e chiar tătăl meu.
Port în trup o povară de oase
Și în suflet o lume ce nu-i,
Și aud depărtîndu-se caii
Dar în piept eu port inima lui.
Va lua-o încet către casă,
Va mînca printr-un parking, ascuns,
Și din tropot în somn o să cadă
Și aceasta-i va fi de ajuns.
Și, departe, în sat este mama
Lunecînd peste treburi grăbit,
Un stigmat părintesc mă-mpresoară
Ca un plîns ce-a ajuns tropotit.
Stau la geam în orașul cel mare
N-am curajul măcar să cobor
Să-l invit înăuntru pe tata
Mi-e rușine mai mult decît dor.
Și-ntr-o carte poștală tîrzie
Cu ștampilă de iad și de rai
Voi afla c-a murit pe șosele
Lunecînd sub copite de cai.
Floricăi Duma,
care mi-a spus această poveste.
(Locuri comune, 1986)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.