Telefon îmbătrânind - Adrian Păunescu
Adăugat de: ALapis

Trec anii si se numara ca banii
Si viata ma asaza pe rugul ei carunt,
Bunica nu-mi mai spune nani-nani,
Ma-nfrigureaza fiecare amanunt.

Si cel ce-am fost si cel ce sunt se cearta,
Dar vai si-acest razboi e-atât de monoton,
Mi-mbatrâneste numarul la poarta,
Mi-mbatrâneste numarul de telefon.

Se adauga mai fiecare ora
Si telefonul suna distant si suveran
Si parca si el însusi ma implora
Sa nu-l tot schimb adaugând un an.

Acum, când crucea anilor e sparta
Si omul de zapada, ce sunt, îsi ia palton,
Mi-mbatrâneste numarul la poarta,
Mi-mbatrâneste numarul de telefon.

Rasuna-n mine toate ca-ntr-o sala
În care mormaie strigoiul unui urs
Si creste din greseala în greseala
Pedepsitorul cailor ce le-am parcurs.

Si daca moartea mea nu mai e moarta
E ca eu însumi mi-am ajuns un zvon,
Mi-mbatrâneste numarul la poarta,
Mi-mbatrâneste numarul de telefon.

Ceva, aici, produce caruntete,
O fabrica de calcar la mine-n oase vad
Si vine albul ei sa ma învete
Cum sa surâd aliniindu-ma-n prapad.

Cu fiecare an ce nu ma iarta,
Ca într-o adunare facuta monoton
Mi-mbatrâneste numarul la poarta,
Mi-mbatrâneste numarul de telefon.



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.