Iubire-n cel din urmă hal,
Nici creierul nu-și mai revine,
Sar trenurile de pe șine
Și ochii au un plâns plural.
Dacă știam să te țesal,
Un bici putea să te aline,
Nu un iubit îți face bine,
Ci ție-ți trebuie-un spital.
Eu, transferat al altui veac,
Captiv plăcerilor minore,
Vecia mi-o transformi în ore,
Iar eu din lut din nou te fac.
Tu ești o boală fără leac,
Ce-a apărut să mă devore.
16 martie 2004
(Suntem pe mâna unor nebuni, 2005)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.