Toamnă fără rude - Adrian Păunescu
Adăugat de: viorel tgv.

Toamnă fără rude

Această aspră toamnă care vine
pe frunze moarte spune despre tine.

Şi în putreziciunea tutelară
miroase, încă, a-nfloriri de vară.

E un final de vreme fără vreme,
cu morţi care învaţă să se cheme.

N-am nici o rudă în această ploaie,
doar nişte felinare ce se-ndoaie.

Şi umbra mamei peste umbra pâinii
şi, poate, totuşi, greierii şi câinii.

Această toamnă vine să respire
tot frigul cărţii noastre de citire.

Şi mi se face dor de tine, iată,
în toată jalea care se arată.

Când undeva în margine de urbe
lansează luna nouă linii curbe.

Iar prin ferestre încă neînchise
cei morţi către cei vii aruncă fise.

Şi dinspre plaiuri nedescoperite
miroase-a fân ce merge către vite.

E toamnă, singuratica mea doamnă,
e vară şi e iarnă într-o toamnă.

Un ultim şir de gâşte se aude
şi eu le-ascult, în lumea fără rude.

Adrian Păunescu
(„Meserie mizerabilă, sufletul”, 2000)



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Like & share !
Minunata !
felicia
duminică, 17 decembrie 2017