În lumea plină de urmări
Eu sunt un om pe nişte scări,
În sus ce e, în jos nimic,
În jos ce e, în sus nimic.
Vorbesc cu ceilalţi care-au fost
Şi-n sus şi-n jos, şi nu-i dezic,
Eu însumi spun de locurile
Pe unde-am fost, nu e nimic.
Vecinul meu prăşeşte ciori,
Vecina mea prăşeşte farduri,
Eu sunt un om pe nişte scări
Şi-un câine bulucind prin garduri.
Dacă de mai multe ori,
Căci ce pot fi aceste garduri?
Decât căzute foste scări,
Decât căzute foste garduri.
Vecine, Domnule, Străine,
Nu înţeleg ce-aveţi cu mine.
Ştiu, scările ne sunt comune,
Dar trec atât de rar pe-aici,
Portarul însuşi poate spune
Că am ambiţii foarte mici.
Din când în când mai vin pe-acasă,
De ce vă supăraţi când vin?
Agale, talpa mea apasă
Pe dalele cu pas străin.
Vecinul meu prăşeşte ciori,
Vecina mea prăşeşte farduri,
Abia m-am ridicat din garduri
Şi mârâind în joase salturi,
Eu sunt un om pe nişte scări.
Şi dacă vreţi să fiu baladă,
Şi fiindcă eu nu am o stea
Accept, râvnesc, visez să cadă
Un porc nervos la moartea mea.
Şi-acuma, vă implor, zâmbiţi
În lumea plină de urmări,
În care fard şi ciori prăşiţi
Întunecaţi şi spălăciţi.
Lăsaţi-mă să fiu pe scări.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.