Nu știu dacă ați aflat cu toții,
Oameni milostivi și înstăriți,
De bătrâna ce-a furat, de foame,
Un banal pachet de biscuiți.
Ea, de-acolo-și cumpăra, sărmana,
Ieftin, alimentul preferat,
Până când, cu prețurile astea,
N-a mai avut bani și l-a furat.
Nu știa să mintă și să fure,
A trăit în cinste, din puțin,
Și-au văzut-o că e speriată,
Parcă o muncea un gând străin.
Nici n-au apucat s-o controleze,
Că s-a și predat, ca într-un joc.
Și, înnebunită de rușine,
A căzut și a murit, pe loc.
Împrejurul ei s-au strâns clienții
Și voiau sa o ajute toți,
Comentându-i moartea de rușine
Și-njurând și ei pe marii hoți.
E absurdă moartea în razboaie,
Nici o moarte nu-i un fapt firesc,
Sunt mai aberanți sinucigașii,
Decât ucigașii ce trăiesc.
S-au furat averi de miliarde,
Țări întregi au fost făcute praf,
Nici nu e mai potrivită siglă,
Decât o ruină și un jaf.
Iar acei ce le-au furat pe toate
Dau din cap, profund dezamăgiți,
Că bătrâna a murit umilă,
Pentru un pachet de biscuiți.
Totuși, cât de rea ești, soro lume,
Ce cumplit spectacol îți permiți,
Dacă s-a ajuns să moară oameni,
Pentru un pachet de biscuiți.
14 august1996,
Herculane
(Infracțiunea de a fi, 1996)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.