Un prim romantic - Adrian Păunescu
Adăugat de: ALapis

De ce nu as fi o piatra care scrie,
O stanca aplecata pe hartie,
Un munte ce de voie se injuga,
Un zeu pagan trecut la alta ruga ?
De ce n-as fi asprimea-nduiosata ?
De ce baiatul meu nu mi-ar fi tata ?
Al cui folos m-ar tine-n veac de veghe,
Cu ce durere-a lumii sunt pereche ?
De ce n-as fi o negura carunta ?
De ce n-as fi un dric zvarlit spre-o nunta ?
Contrastele si asa imi vin prea bine,
Si plus si minus zac mereu in mine.
De ce imprejurare literara
Sint speriat de nu trimit si-afara,
Afara din fiinta mea nebuna,
Un dublu semn de soare si de luna ?
De ce nu as fi un vagabond de gala
Si -un crin manat de pofta sexuala ?
De ce n-as fi, conform ursitei mele,
Noroi pe talpi si frunte-n mal de stele ?
Nu ultimul romantic dintr-o era
Cand toate amurgesc si rar mai spera,
Ci cand putreziciunea pe din doua,
Un prim romantic intr-o era noua .
De ce n-as fi puternic chiar prin plansu-mi?
De ce m-as tot feri de mine insumi?
De ce crucificarea n-as dori-o
Cu un singur si egal refren: Adio?
De ce mi-ar fi rusine de oglinda ?
Eu sunt o bucurie suferinda,
Eu sunt asocierea curioasa
De iarba cruda si de fier de coasa .
In stanga fruntii soarele asteapta
S-apuna luna, bland, in tampla dreapta.
De ce n-as fi o piatra care scrie,
O stanca aplecata pe o hartie ?
De ce n-as scapara un alt jaratec,
Muscand intinderea de alb, salbatec,
Ca un banchet mi-e sufletul la care
Se da o mare foame de mancare ?
Lansez, sfidandu-va, o noua boala,
Prea trista bucurie mondiala,
Si hohotind de ras ma aflu tragic
Ca neamul meu conspirativ si dacic.
Cu fericire va poftesc in rana
Estetica, de jertfa suverana.
De ce n-as fi, cum inima ma-ndeamna,
Cocor venind in fiecare toamna.
Cocor plecand la miez de primavara,
Cocor razand de pajistea vulgara ?
Eu nu stiu daca voi putea vreodata
Sa fiu asa cum firea mi-o arata.
E clipa hotararilor supreme.
De ce va temeti voi, de ce m-as teme ?
De ce cu bucurie n-as surade
Spre cel care cu groaza-mi va fi gade,
Cu groaza el, si eu cu bucurie,
Ca lui ii e mai frica decat mie,
El, care ma ucide se-nspaimanta
Si barda-n mana lui pluteste franta ?
De ce n-as povesti aceste toate
Eu, piatra bucuriei sugrumate,
Eu, stanca aspra care duce greul ?
Daca de ea lega-va Prometeul.
Ficatul lui pe-al meu imbolnavindu-l,
El tine focu-n gura, eu colindul,
De ce sa las cuvintele s-adaste
Ca eu sa-mi spal fiinta de contraste ?
Eu nu sunt eu, eu nu-s de-adevarate,
Decat inlantuit de - aceste toate.
De ce n-as destupa o noua era,
Urmand halucinanta mea himera?
Voi fi cel haituit, voi fi cel mare,
Ducand in carca semnul de -ntrebare.



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.