Iubita mea, acum, la fiecare,
Ca-ntr-un miracol nemaiîntâmplat,
Câte ceva se-ntoarce din ce-a dat
Și-și pregătește nunta, cu-ngropare.
Chiar de aceea clopotele bat
Și-i o senzație de vreme mare,
Acum se înviază și se moare
Și izbăvit e fiece păcat.
Pe buze, simt miros de struguri copți,
Din vara întâlnirii noastre stranii,
Cum ne-au bătut zăpeziile și anii
Și n-am dormit de-un veac întreg de nopți.
Ființa ta mi-ntoarce astăzi mie
Strivitul gust al vițelor-de-vie.
(Până la capăt, 2003)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.