Să facem focul cu săgeți tocite,
Să punem arcuri vechi pe foc să ardă,
Aruncă-n scrum această halebardă
Pe care o fantomă ți-o trimite!
Iubita mea, nici toamnă nu-i, nici vară,
E-un anotimp cleios de isterie,
Eu sunt fantoma ce-ți trimite ţie
Armele, pentru că o îngenuncheară.
Dă foc înalt, din toate-aceste arme
Dospească flăcările-n largul ploii,
Ca semn nobiliar că noi, strigoii,
Ținem lumina lumii care doarme.
Și era tocmai vremea vieții mele
Când mi-au zdrobit genunchii de podele.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.