Să ne refacem viața din țurțuri și ninsoare,
Ca oameni de zăpadă să conversăm tăcut
Să viscolim în lumea prin care am trecut,
Cu inimi înghețate și fără îndurare.
Excursiile lumii ne calce în picioare
Și-n veci să ne rămînă îngrijitorul mut,
S-așeze-n noi și sticle de vin pentru băut
Și frică să ne fie numai atît, de soare.
Atît mai vreau, o iarnă cu tragice zăpezi,
Să ningă toată iarna înăbușind pămîntul
Să te mai văd, iubito, și tu să mă mai vezi
Și-n albele troiene să facă larmă vîntul.
Cînd soarele începe fierbinte să răsară
Să fim două schelete temîndu-se de vară.
(Iubiți-vă pe tunuri, 1981)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.