(Traducere de Csata Ernő)
Din degete sânge țâșnește,
Când pe tine te pipăim,
Ungarie năucă, sterpă,
Mai ești, noi trăim?
Oare vine și ceva bun?
Ochii, sufletul ne dor,
Oare se va trezi cândva
Babelul cu popor nerod?
Când devin mii de doruri
O voință puternică?
Doar, chinul maghiar, vlah, slav
Va fi mereu unică.
Doar, infamia, amarul
Mii de ani sunt rude.
De ce nu ne unim vâjâind
Pe idei-baricade.
Dunăre, Olt au o voce,
Șopot mut, un glas funerar.
În țara lui Árpád, vai
De care nu-i domn, ștrengar.
Când ne vom alia, odată?
Grandios, când vom glăsui,
Cei asupriți și frânți,
Unguri și neunguri?
Cât va dăinui hoția,
Norod, oaste măruntă?
Ungurii până când vor fi
Pui de graur în cușcă?
Ungaria rupților triști,
Azi n-avem crez, pâine.
Vom avea totul, dacă vrem,
Dacă îndrăznim, mâine.
vezi mai multe poezii de: Ady Endre
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.