Cu cât mai fără de nădejde
S-adună ani să ne-nstrăine,
Pe-atâta dorul prețuiește
Minuta ce-o petreci cu mine.
Pot curgerea neîmpăcată
A timpului, uitând, să-ndur,
Cât, printre genele-ți, mă cată
Un tânăr zeu din pur azur.
Zavistii ard sporind în pară
Și mi le știu și bine nu mi-i,
Ci cum pe chipul de fecioară
Opri-s-or ochii toți ai lumii?
Ce preț pe vis pui în secret,
Cât nu cunoști al vieții ham!
În bietul suflet de poet,
Acelui vis – liman și ham.
1861
Traducere Emil Burlacu
vezi mai multe poezii de: Afanasii Fet
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.