E primăvară încă, și parcă nefirească,
Un duh străin stăpân e pe grădină.
Pășesc și tac prin firava lumină,
Din ea profilul meu cu mine să pășească.
Contur de-alei se deslușesc bine –
Spărturile de frunze mai au din cer azur.
Pășesc. Răcoare-nmiresmată-n jur,
Privighetori cu glasuri cristaline.
Neîmplinirea iarăși îmi visez.
În biata noastră lume ne-mplinirea!...
Ci sufletu-mi respire-n ritm cu firea
Și-aș vrea pe cineva să-mbrățișez.
Va fi o vreme – și, poate, în curând –
Pământul să-nseteze-ntru-nnoire.
Doar că în inimă, atunci, nici o zvâcnire,
Și-ntru iubire nici un singur gând.
1847
Traducere Emil Burlacu
vezi mai multe poezii de: Afanasii Fet
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.