Aș vrea să port mantie
Țesută din uitare,
Vestmânt de auroră,
Dantele de eter.
Să mă drapez
Cu roze și flori
De reverie montate
Pe granitul eternului mister.
Să port o muselină
Țesută din petale,
Pe care să zâmbească
O rouă de cristal.
Să port înfiorarea
Parfumului ce moare
Și diadema roză
A nopților de bal.
În părul meu să râdă
Opaluri delicate
Și alba feerie
Din clipele de vis.
Pe sânu-mi să-nflorească
O floare minunată,
Cu scânteieri de pară
Și umbre de abis.
II
Să fiu o întrupare
De tot ce nu există.
Să simt enigma vieții
Cum nimeni n-a simțit.
Să văd, cum nu se vede,
Să cânt, cum nu se cântă
Poemele tăcerii
Ascunse-n infinit.
Atunci, sfidând adâncul
Neantului ce-nghite
Ale noastre vieți și visuri
Ce-ndurerate-apun,
Să smulg din cripta vremii
Haotica enigmă,
Și-n versuri lapidare întregii lumi s-o spun.
vezi mai multe poezii de: Agatha Bacovia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.