Voi, amintiri, veniți în lung șirag.
Să povestim de cel atât de drag,
De clipele trăite împreună,
Sub înstelate nopți cu lună,
Când îmi vorbea despre copilărie,
Ce nu i-a fost senină, nici zglobie,
Ci o uimire, cu priviri spre viață,
Cum s-ar mira o floare-n dimineață,
Când ar vedea în juru-i numai soare
Și plâns de rouă, peste orice floare.
De zile fericite prea puțin
Mi-a povestit poetul meu divin.
De bucurii, succese mici la școală,
Mi-a șopotit cu vorba lui domoală.
De casa părintească vorbea adeseori
Cum se plimba printre straturi cu flori
Și se-apleca sfios să le sărute
Cu gesturi delicate și tăcute.
Rozeta era floarea preferată,
Ce o păstra și-n file reci presată,
„Ea moare sieși credincioasă,
Rămâne pururi verde și frumoasă,
Cum vei rămâne tu, iubita mea!"
Mi-a spus odată cu o voce grea.
vezi mai multe poezii de: Agatha Bacovia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.