Au murit copacii de foame si de sete,
Li s-au ridicat radacinile-n sus,
Dorind sa isi vada frumoasele plete,
Vestede frunze rasarite-n apus.
Un bob de porumb rasadit intr-o glie
Intr-un timp imbecil ne-nteles inteles,
Cam cate avere aduce-mi-ar mie
Atunci cand ales-am ce n-aveam de-ales?
Acesta e omul, stapan peste toate,
Dorindu-si marire, avere si fast,
Mai bine gandi-s-ar, cat inca mai poate,
Ca sufletu-i paine, iar trupul - balast
vezi mai multe poezii de: Popa Ionel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Profunda paralela, frumoase versuri.
andreionthepoetry
duminică, 16 august 2015
Imi place mult.
darius
sâmbătă, 15 august 2015
Subscriu la comentariul micuței noastre Ali. Extraordinar mesaj !
mirimirela
sâmbătă, 15 august 2015
Cateodata mai trebuie sa ne oprim si sa nu mai alergam atat dupa bani si avere.. In felul acesta poate mai avem grija si de sufletul noastru...
bobo
sâmbătă, 15 august 2015
Mesaj puternic in poezia ta :) felicitari din suflet.:)
ali
sâmbătă, 15 august 2015
Cat de minunat ai scris... Iti multumesc mult.
oana
sâmbătă, 15 august 2015