Veacul omului strivit
Aguridă şi cuţit
Cucul singur şi frunziş,
Lotrului acoperiş,
Inima'mpietrită tace
Bradul scoarţa îşi desface
Şi în picul de răşină
Arde ultima lumină
Lacrima tăind obrazul
Oglindind în ea necazul
Celui fără căpătâi
'geaba l-ai ruga: Rămâi !
Casa lui e codrul des
Vântul e fârtat ales
Iară drum, cărarea sumbră,'n
Miez de codru fără umbră
Şi în crucea nopţii urlet
Rătăcindu-i-se-n suflet
Ger năpraznic peste muguri
Şi'aguridă'n loc de struguri.
26.09.2015
Volumul DOINA DORUL DUMNEZEU, 2017
vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau