Am crezut că am atins cerul
Nu era decât panerul
În care țineai dosit
Un pumnal
Bine-ascuțit
Pe care mi l-ai înfipt
În creierul ancestral
Și-au venit strămoșii, toți
Să te-ntrebe cum mai poți
Să mai umbli pe pământ
Când o inimă ai frânt
Cum mai poți privi în sus
Când un vis tu ai răpus
vezi mai multe poezii de: mirimirela
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Rolea, îți mulțumesc mult și pentru că ți-ai făcut timp să treci pe la mine și pentru comentariu. Cu drag și eu !
mirimirela (autor)
duminică, 05 iulie 2015
Mulțumesc Andrei ! Ai dreptate, dacă nu ne-am găsi alinarea în Dumnezeu, mulți dintre noi am fi "pe - alăturea cu drumul".... :)) Cât despre comparația cu vinul, m-ai făcut să zâmbesc. ..
mirimirela (autor)
duminică, 05 iulie 2015
Mulțumesc Adina. Da, este una dintre poeziile mai vechi, ca și cele care vor urma Mă bucur că ți-a plăcut. Drag
mirimirela (autor)
duminică, 05 iulie 2015
Mulțumesc Nelu, îmi plac sugestiile tale, am să țin cont. Cu drag.
mirimirela (autor)
duminică, 05 iulie 2015
Off, Mirela, cita lumina in suflet mai ai, si vise, si doruri, si stari de bine si stari de luna...
Arderea ta este emotionanta si produce efecte ( nejuridice) prin infloriri sufletesti...
Chiar daca eu am comentat mai rau , iti spun ca-mi place ce scoate sufletul tau la iveala.
cu drag...
ROLEA NICOLAE
duminică, 05 iulie 2015
Mirela, daca este o poezie mai veche, pot doar sa spun ca este ca un vin bun :) Foarte frumoase versuri. Dar iarasi triste... Asa suntem de fapt noi, oamenii, tristi. Chiar si cei veseli sunt tristi.
Fara legatura cu postarea ta, imi vine in minte acum un gand care ma obsedeaza: de multe ori am avut senzatia ca actorii cei mai buni de comedie au o lumina trista in priviri. In timp, asta s-a adeverit si mi-a confirmat ca sufletul omului tanjeste dupa ceva ce nu poate implini in viata cu mijloacele bucuriei lumesti. De aceea suntem, in realitate, destul de tristi. Singura care ne da fericire, nu doar bucurie, este credinta in Dumnezeu. Gata, am terminat cu pe-langa-urile :))) Nu-si avea locul aici observatia mea, dar mi-a venit s-o exprim. Scuze!
andreionthepoetry
duminică, 05 iulie 2015
Ma alatur si eu cu bucuria de a citi creatii din ce in ce mai frumoase...dar si triste.
Asta e una din poeziile vechi ,cum ziceai ca ai sa postezi ? Sa stii ca imi place mult , iar Nelu a propus un final foarte frumos .
Te mai astept , Mirela !
Adina Speranta
duminică, 05 iulie 2015
Frumos, și spontan, Mirela! Ca orice lucru spontan mai poate fi cizelat.Ți-aș sugera ca al treilea vers să fie ”În care țineai dosit”, iar ultimul vers să fie ”Când un vis tu ai răpus”.Lecturat cu drag!
Nelu Preda
sâmbătă, 04 iulie 2015