“Mi-ai secat lacrimile norilor !”
Mi-a strigat cerul vânăt
cuprins de turbare
“Te voi acoperi
- Ești atât de palid..
i-a șoptit, melancolică,
ziua
- Cât de frumos strălucești !
Ai fost un bob de rouă
pe o petală de trandafir
Am fost o aripă de înger
rănită în spinii rozelor ce mor
- Iubesc ploile
ai șoptit
de sub umbrela unui tei
înecat în floare
În ploaia de lumini când m-am scăldat
Tu m-ai privit cu ochi de primăvară
Și peste mine flori s-au scuturat
Și-un vânticel subțire ca o sfoară.
Un fir de iarbă legănat de ceruri
Cânta un lied la un pian funebru
Îmbrățișat în zori de două ieruri
Pictate de un grămătic celebru.
Te-ai ascuns
între ziuă și noapte
Te-ai ascuns
între soare și lună
Când cu privirile mă tulburi
În zorii zilei despletite
Se mișcă apele în volburi
Și-n noi, cuvinte nerostite.
Prea devreme s-a făcut întuneric
Prea devreme lumina s-a stins,
Nebunul meu frumos și himeric,
Pentru noi, soarele a apus.
Se zbat în vânt bucăți de fustă rupte
Din catifeaua trandafirilor sălbatici,
Se umple de miresme parfumate
Noaptea, prin draperii de nori plutind molatici.