Prea devreme s-a făcut întuneric
Prea devreme lumina s-a stins,
Nebunul meu frumos și himeric,
Pentru noi, soarele a apus.
Se zbat în vânt bucăți de fustă rupte
Din catifeaua trandafirilor sălbatici,
Se umple de miresme parfumate
Noaptea, prin draperii de nori plutind molatici.
Au înflorit zambilele albastre
În curtea cu pământ bătătorit,
Se leagănă mirate în ferestre
Și-n umbra unui cer cositorit.
Bat amintirile din aripi
Acum, în seara de Ajun
Pornit-au cu colinda îngeri
Pe-un evantai din flori de prun.
Precum ostașul răzvrătit
E viscolul ce bate-afară
Și stelele părând că zboară
Pe după dealuri s-au pitit
- Te sărut pe frunte ca să poți dormi
- Te sărut pe suflet să mă poți iubi
- Îți sărut obrajii ca să nu mă uiți
- Eu îți sărut ochii-amândoi-cuminți
De când te-aștept ! Pe unde te-ai pierdut ?
Ce timp anost, ce trist, ce timp durut !
S-a spart în cioburi noaptea de april,
M-am înecat în lacrimi de copil
Mărgeaua albastră aleargă pe-orbită
Crește ca pâinea din aluatul dospit
Aș vrea s-o întreb : " oare ești obosită ?
Mi-e teamă, fetiță, că ai îmbătrânit.
Eu sunt rănită de un sloi de gheață
Ce varsă roșu pe zăpezi pustii
Azi, zâmbetul tău nu mă mai răsfață
Și-s îngropați în tină mugurii.
Mă doare frunza de mesteacăn
Ce plânge lacrimi peste gard,
Îmi fac din amintire leagăn
Și ochii mari sub frunte, ard.